Donald Trump a anunțat când va fi semnat, la Casa Albă, acordul comercial cu China

Publicat: 01 01. 2020, 11:39

Președintele american a scris marți pe Twitter că la ceremonia de semnare vor fi prezenți „reprezentanți de rang înalt” ai Chinei și că ulterior va călători la Beijing pentru a începe negocierile pentru cea de-a doua parte a acordului comercial.

Vicepremierul chinez Liu He este așteptat să călătorească la Washington în această săptămână pentru a semna din partea Beijingului acordul comercial „în primă fază” cu Statele Unite.

Președintele american a mai declarat săptămâna trecută că va avea, eventual, o ceremonie oficială de semnare a pactului comercial și cu omologul său, președintele chinez Xi Jingping, însă o dată și o locație nu au fost încă stabilite.

Cele două părți au convenit la începutul lunii decembrie un tratat comercial limitat ce are în vedere reducerea unor tarife americane pe bunuri de origine chineză și relansarea achizițiilor de bunuri americane.

Un text oficial nu a fost încă făcut public de niciuna dintre părți, însă prima fază a acordului ar include și protecții mai puternice pentru drepturile de proprietate intelectuală ale companiilor americane ce operează în China și pedepse mai aspre pentru combaterea furtului de proprietate intelectuală.