Donald Trump și regele Charles al III-lea, puși pe GLUME la banchetul regal de la Windsor: „Probabil e ultima mea vizită în Marea Britanie. Sper asta”

Publicat: 18 09. 2025, 09:16
Foto: Profimedia images

Donald Trump și soția sa, Melania, au fost onorați miercuri seara cu un banchet de stat organizat de regele Charles al III-lea și regina Camilla la castelul Windsor. În discursul său, președintele SUA a păstrat un ton sobru, dar a stârnit râsete în sală cu o glumă despre vizitele sale în Marea Britanie. Și regele Charles a făcut aluzii amuzante, evocând o întâlnire cu Richard Nixon și terenurile de golf.

În cadrul banchetului fastuos de la Windsor, Donald Trump a amintit că aceasta este a doua vizită de stat pe care o face în Marea Britanie, după cea din mandatul său anterior, la invitația reginei Elisabeta a II-a.

„Aceasta este a doua vizită de stat pe care o fac (în Regatul Unit), ceea ce reprezintă, în sine, o premieră. Probabil că e și ultima oară. Chiar sper asta”, a spus Trump, provocând râsete în rândul invitaților.

El a subliniat că evenimentul reprezintă „o mare onoare” și a elogiat istoria Marii Britanii: „Marea Britanie l-a învins pe Napoleon, a pus capăt sclaviei, a dat omenirii mari nume ale ştiinţei şi culturii, a creat revoluţia industrială, a învins nazismul”.

Trump a încheiat discursul cu un toast pentru „relația specială” dintre cele două țări și pentru „un rege foarte special și regina Camilla”.

Glumele regelui Charles despre Nixon și terenurile de golf

Suveranul britanic a răspuns într-o notă umoristică, evocând o vizită la Casa Albă din anii 1970, pe vremea președintelui Richard Nixon. Atunci, presa specula că prințul Charles ar putea avea o relație cu una dintre fiicele liderului american.

„Dacă presa ar fi reușit, atunci, în ani 1970, în încercarea de a întări și mai mult relația noastră specială, probabil că m-aș fi însurat cu cineva din familia Nixon”, a glumit regele Charles.

Totodată, monarhul a făcut o aluzie amicală la terenurile de golf, subliniind calitatea solului britanic pentru acest sport preferat de Donald Trump.

O relație „mai specială ca oricând”

Pe lângă schimbul de glume, regele Charles a vorbit despre legăturile culturale și istorice dintre Regatul Unit și Statele Unite, amintind că cele două țări se apropie de aniversarea a 250 de ani de la independența americană.

„Oceanul ne desparte, dar avem o relaţie mai specială ca oricând”, a spus suveranul.

„De la York la New York, suntem uniţi de o limbă comună şi o moştenire culturală comună. Regatul Unit a fost partenerul dumneavoastră în primul dumneavoastră mandat.

Naţiunile noastre au pus bazele industriei nucleare şi împreună am construit internetul, pe care se bazează industria şi apărarea noastră”, a adăugat regele Charles, înainte de a ridica un toast pentru președintele Trump și pentru SUA.