Drama unui fost fotbalist din Namibia: „15 dintre rudele mele au murit de COVID”

Publicat: 16 07. 2021, 11:45
Sursa foto: Profimedia

Fostul fotbalist namibian Maleagi Ngarizemo, în vârstă de 42 de ani, și-a pierdut 15 membri ai familiei din cauza COVID-19.

Printre rudele acestuia care au decedat din cauza pandemiei se numără tatăl, fratele, cumnata și o mătușă a fotbalistului, după ce al treilea val de COVID-19 a lovit țara africană luna trecută, informează Libertatea, care citează BBC.

Alte șase rude de-ale sale sunt în prezent internate în spital.

„Nu știu dacă lumea se sfârșește. Poți compara coronavirusul cu un tsunami, cu un vulcan, cu genocidul. Parcă ar fi otravă în apă și fiecare picătură pe care o iei ar putea să fie infectată”, a declarat Marley Ngarizemo, care a jucat pentru Namibia în 2008 la Cupa Africii a Națiunilor.

Maleagi Ngarizemo. Sursa foto: Twitter

Namibia, puternic afectată de pandemie

Cu o populație de numai 2,5 milioane de locuitori, Namibia înregistrează în prezent cea mai ridicată rată zilnică a mortalității provocate de COVID-19 din întreaga lume, cu 22 de deceses la un milion de locuitori.

Namibia este urmată de Tunisia, cu 13 decese la un milion de locuitori și de Surinam, cu 10 decese.

Pentru a reuși să facă față numărului tot mai mare de cazuri noi de COVID-19, Guvernul namibia a improvizat mai multe spitale. Chiar și așa, sistemul nu ține pasul cu ritmul infectărilor.

Noul centru de izolare al principalului spital din capitala Windhoek este o clădire improvizată, ce pare „scăpată” în mijlocul parcării.

Înainte de a intra în secție, asistentele trebuie să îmbrace un echipament de protecție complet, cu mai multe straturi, să-și pună mănuși și cizme speciale. Întreaga operațiune durează 15 minute.

În prezent, spitalele din această țară funcționează la capacitate maximă și nu există suficient oxigen pentru toți pacienții care ar avea nevoie.

Medicii trebuie să ia oxigenul pacienților grav bolnavi pentru a-l da unora care au mai mari șanse de supraviețuire.

Țara nu s-a pregătit pentru al treilea val al pandemiei

Namibia nu a reușit să se pregătească pentru al treilea val. Mesajele false antivaccinare au inundat rețelele de socializare, sporind teama cetățenilor față de vaccinuri.

De altfel, țara oricum nu deține suficiente doze de vaccin, iar cei care vor să se imunizeze nu știu când vor putea face acest lucru.

În timpul unui discurs sumbru către națiune, la sfârșitul lunii iunie, președintele Hage Geingob le-a spus namibienilor că ce e mai rău urmează să vină.

„Proiecțiile experților indică faptul că este în creștere curba incidenței. Este de așteptat ca acest al treilea val să atingă vârful la jumătatea lunii august și poate continua cel puțin până la jumătatea lunii septembrie 2021”, a afirmat președintele.

Cu toate acestea, mulți namibieni continuă să ignore regulile. Măștile sunt aproape inexistente, iar întâlnirile tinerilor în grupuri mari se desfășoară încă în spațiile publice, încălcând reglementările care se presupune că limitează întrunirile la maximum 10 persoane.