După noua serie de sancțiuni, oficialii de la Phenian încearcă să cumpere bunăvoința ONU. Ce s-ar întâmpla în Coreea de Nord după blocadă

Publicat: 21 09. 2017, 19:10

Han Tae Song a participat la o audiere a Comisiei ONU pentru Drepturile Copiilor, în cadrul căreia un grup de experți independenți au prezentat cazuri de muncă forțată în rândul copiilor, abuzuri sexuale și trafic de persoane în Coreea de Nord.

Ambasadorul nord-coreean susține că țara cu 26 de milioane de locuitori este „o țară socialistă centrată pe oameni … în care protecția și promovarea drepturilor și a bunăstării copiilor au prioritate, dar există loc de îmbunătățire”.

Han Tae Song susține că noile sancțiuni impuse de către Statele Unite și Consiliul de Securitate al ONU împiedică producția de bunuri nutriționale pentru copii și aprovizionarea școlilor cu manuale.

„Blocada persistentă și vicioasă, precum și sancțiunile împotriva Coreei de Nord, nu numai că împiedică eforturile de protejare și promovare a drepturilor copilului, dar amenință grav dreptul acestora la supraviețuire”, a spus Han, care a cerut ridicarea sancțiunilor ONU.

Phenianul susține că liderul nord-coreean Kim Jong-Un „ghidează personal construcția în diferite părți ale țării a școlilor, a spitalelor pentru copii, a caselor pentru copii, a școlilor primare și secundare de tip internat și lucrează cu devotament pentru bunăstarea tinerei generații”.

Delegația Coreei de Nord la Geneva a susținut că munca forțată în rândul copiilor nu a existat în țară și că este interzisă, iar durata maximă pentru munca tinerilor în agricultură a fost limitată la trei săptămâni pe an.

Pe de altă parte, oficialii ONU au precizat că, în timpul audierilor, „raportul guvernului nord-coreean nu a menționat nimic despre subiectul abuzurilor sexuale, iar delegației i-au fost cerute date relevante în acest sens”. 

Trump anunță noi sancțiuni

Statele Unite vor adopta noi sancțiuni împotriva Coreei de Nord, a anunțat joi președintele Donald Trump, în contextul tensiunilor cu regimul Kim Jong-Un, care a efectuat o serie de teste nucleare și balistice, relatează site-ul agenției Reuters.

„Vom impune sancțiuni suplimentare Coreei de Nord”, a declarat joi Donald Trump cu ocazia întrevederii pe care a avut-o cu președintele Afganistanului, Ashraf Ghani.

Regimul din Coreea de Nord, condus de Kim Jong-Un, a efectuat în ultimul an o serie de teste nucleare și balistice, amenințând cu atacuri Coreea de Sud, Japonia și Statele Unite.

Donald Trump a avertizat marți, în discursul rostit la ONU, că va „distruge” Coreea de Nord în cazul în care liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-Un, va asuma „misiunea sinucigașă” de a amenința Statele Unite. „În Coreea de Nord există un regim depravat, o bandă de criminali. Dacă acest om al rachetelor, Kim Jong-Un, se va angaja în misiunea sinucigașă de a amenința SUA, vom distruge total Coreea de Nord”, a avertizat Donald Trump de la tribuna Adunării Generale ONU.