E incredibil: Cine s-ar afla în spatele incendiilor devastatoare din Australia. S-au făcut sute de arestări / Experiența cumplită a supraviețuitorilor

Publicat: 08 01. 2020, 11:48

Drama australienilor prinși în iadul de foc este covârșitoare. De exemplu, Ron, un locuitor din Wingello, statul New South Wales, și-a pierdut casa în care locuia de 35 de ani, scrie digi24.ro.

Singura lui alinare este faptul că pisica sa a supraviețuit potopului.

„Focul înainta de-a lungul străzii, o uriașă bilă de foc, nu focare multe și mici, uite atât de înalte erau flăcările. Parcă se rostogoleau. Ploua cu foc, peste tot! Era haos total, haos total. Parcă exploda o bombă. Așa suna”, este mărturia lui Ron.

O locuitoare din New South Wales, Eden, a declarat: „Nu am fost niciodată mai speriată ca acum. Nu vedeam nimic, fumul era atât de dens, incendiul făcea un zgomot uriaș…”

Vedetele s-au mobilizat pentru a-și ajuta semenii. De exemplu, Nicole Kidman a anunțat o donație de 500.000 de dolari.

Un alt artist cu stare, Elton John, a anunțat o donație de un milion de dolari. În Australia, dramele se scriu în timp real. Astfel, un moment emoționant a fost atunci când fetița unui pompier care a pierit în incendiu a primit o medalie în onoarea lui și a purtat pe cap casca de protecție a tatălui ei.