Echipele au ajuns la epava avionului prăbușit în Indonezia, dar nu au găsit niciun supraviețuitor

Publicat: 18 08. 2015, 07:51

Echipele din teren au găsit cadavrele tuturor celor 54 de persoane aflate la bordul avionului.

Mai multe elicoptere au fost trimise în zona împădurită din provincia indoneziană Papua pentru a începe procesul de evacuare, a afirmat Bambang Soelistyo, directorul agenției indoneziene de căutare și salvare.

Avionul de tip ATR42-300 al companiei Trigana Air, care efectua cursa internă IL267 de la Sentani (Jayapura) către Oksibil, a pierdut contactul cu turnul de control duminică, la 33 de minute după decolare, în condițiile în care întregul zbor ar fi trebuit să dureze în mod normal 45 de minute.

La bordul avionului se aflau 44 de pasageri adulți, cinci copii și cinci membri ai echipajului. Avionul transporta de asemenea patru saci cu bani, care conțineau aproximativ 6,5 miliarde de rupii (circa 440.000 de euro), destinați sătenilor din regiunile izolate ale provinciei Papua.

Epava aeronavei a fost găsită inițial de săteni într-o zonă muntoasă din districtul Oksibil, iar luni a fost localizată de un avion al echipelor de căutare. Însă din cauza ceții, echipele de intervenție au reușit abia marți să ajungă la epavă.

Trigana Air Service este una dintre numeroasele companii aeriene indoneziene interzise în Uniunea Europeană din motive de securitate. Compania a înregistrat 14 incidente grave de la începutul activității sale în 1991, în urma cărora a pierdut zece aeronave, potrivit site-ului Aviation Safety Network, care precizează că avionul prăbușit duminică era vechi de 27 de ani.