Egiptul trimite un submarin în căutarea cutiilor negre ale avionului EgyptAir: „Toate scenariile sunt posibile”

Publicat: 22 05. 2016, 16:35

Submarinul se află în gestiunea Ministerului Petrolului și a pornit duminică dimineață spre zona din Marea Mediterană, la circa 290 de kilometri de orașul Alexandria, unde se presupune că s-a fi prăbușit avionul EgyptAir.

Președintele comisiei egiptene responsabile de investigarea accidentului, Ayman el-Muqadem, a declarat că toate resturile aeronavei pe care echipele care participă la operațiunile de căutare vor reuși să le recupereze vor fi depozitate într-un hangar al aeroportului din Cairo pentru a fi păstrate intacte până la realizarea expertizei de specialitate. Despre cutiile negre nu există încă date exacte referitoare la locul exact în care ar fi ajuns, ele fiind căutate într-un perimetru foarte larg, deocamdată pe o rază de 65 de kilometri, zona putând fi extinsă.

Până în prezent, echipele de căutare au reușit să recupereze fragmente ale aeronavei, bagaje și obiecte personale ale victimelor și au descoperit și resturi umane. În total, la bordul avionul se aflau 66 de persoane.

În primele sale declarații publice după prăbușirea avionului Egypt Air, președintele Abdel-Fattah el-Sissi a afirmat că „va dura ceva timp” pentru a determina cauza exactă a accidentului, care a provocat moartea tuturor celor 66 de oameni de la bord.

„Este foarte, foarte important pentru noi să stabilim circumstanțele care au dus la prăbușirea aeronavei”, a mai spus președintele în comentariile transmise în direct pe canalele de televiziune egiptene. „Nu avem un scenariu pe să ne putem baza în exclusivitate (…) toate scenariile sunt posibile”, a adăugat acesta.

De asemenea, a avertizat mass-media asupra speculațiilor premature cu privire la cauza accidentului, și a mulțumit națiunilor care s-au alăturat autorităților egiptene în căutarea epavei, iar la începutul interviului, a ținut un minut de reculegere în memoria victimelor.

Zborul MS804 era efectuat de un avion care decolase de la Paris spre Cairo la ora locală 23.09 și nu a mai putut fi localizat cu ajutorul radarului, a anunțat EgyptAir pe contul de Twitter, adăgând că în momentul în care a dispărut, aeronava se afla în spațiul aerian egiptean, la o altitudine de peste 11.000 de metri. Potrivit Sky News Arabia, avionul a putut fi localizat ultima oară deasupra Greciei.

Potrivit celor mai recente date, sistemele automate ale aparatului au semnalat fum în toaleta de lângă cabina pilotilor, după cum relatează Wall Street Journal și CNN. Senzorii au înregistrat fum și în componentele electronice de sub aparatura de bord. Alerta a fost transmisă sistemului de comunicații prin satelit ACARS, care înregistrează orice defecțiune la zborurile comerciale.