Erdogan a leșinat înainte de rugăciunea de final al Ramadanului. Care este starea liderului turc

Publicat: 25 06. 2017, 19:35

Reporterul de la Hurryiet poveștește că liderul de la Ankara s-a prăbușit înainte de startul rugăciunii care marchează sfârșitul Ramadanului. Gărzile de corp s-au repezit imediat să îl prindă și au chemat medicii. 

Jurnalistul a povestit că Erdogan a ajuns la moschee în jurul orei 05:20 dimineață și i s-a făcut rău în jurul orei 06:00. Președintele turc a fost dus într-o altă cameră din moschee pe o targă, iar presa nu a avut acces în acea zonă. 

Totuși, pentru a liniști pe toată lumea, Erdogan a stat de vorbă cu jurnaliștii imediat după rugăciune. 

„Am mici probleme cu tensiunea arterială, legate de diabetul zaharat. Acum totul este bine”, a explicat acesta.