Evaluare DURĂ a șefului DIA: Statele Irak și Siria ar putea să dispară

Publicat: 11 09. 2015, 14:43

„Cu greu văd o revenire”, a declarat locotenent-generalul Vincent Stewart într-o conferință a serviciilor secrete, referindu-se la Irak și Siria, din ale căror teritorii Statul Islamic (SI) a cucerit porțiuni vaste.

Șeful spionajului militar american a spus că îl „frământă ideea potrivit căreia kurzii ar reveni într-un guvern central irakian”, sugerând astfel că acest lucru este puțin probabil. „Pot să văd un moment în viitor în care Siria este fracturată în două sau trei părți”, a adăugat el.

Acesta nu este scopul Statelor Unite, a subliniat șeful DIA, însă situația pare să arate tot mai mult așa.

Directorul CIA John Brennan a notat, în cadrul aceleiași discuții, că frontierele celor două țări rămân la locul lor, dar că guvernele au pierdut controlul asupra lor. Statul Islamic a proclamat un „califat” de o parte și de alta a frontierei dintre Irak și Siria.

Irakienii și sirienii se identifică, în prezent, tot mai mult prin triburile din care fac parte și prin religiile pe care le au, în loc să se identifice prin naționalitatea lor, a subliniat directorul CIA.

„Eu cred că Orientul Mijlociu se va confrunta cu o schimbare în viitoarele unul-două decenii, care va face (regiunea) să nu mai arate așa cum a arătat”, a adăugat Brennan.

Irakul și Siria au fost create în mod artificial de către diplomați britanici și francezi, la dezintegrarea Imperiului Otoman, înaintea Primului Război Mondial. Fiecare dintre ele are comunități sunnite, șiite și kurde. Irakul este condus de către un guvern dominat de șiiți, cu legături cu Iranul, în timp ce Guvernul lui Bashar al-Assad este dominat de alawiți, o sectă șiită. Ele luptă, acum, fiecare în parte împotriva grupării funadamentaliste sunnite Statul Islamic.

Potrivit politicii oficiale a administrației Obama, Irakul și Siria rămân în continuare state-națiuni recunoscute internațional. Oficiali din cadrul administrației s-au opus, de exemplu, unor îndemnuri de a le trimite armament kurzilor, care au obținut o anumită autonomie în nordul Irakului și care au fost cei mai loiali aliați ai Americii în regiune. Administrația a insistat ca armamentul destinat kurzilor să fie trimis prin intermediul Guvernului de la Bagdad.

În 2006, vicepreședintele Joe Biden, pe atunci senator, se pronunța pentru împărțirea Irakului în trei zone etnice autonome, în care Guvernul central să joace un rol limitat. Administrația lui George W. Bush a căutat să țină Irakul unit, însă suniții au fost până la urmă excluși din Guvernul de la Bagdad, spre marea lor nemulțumire. Kurzii au fost implicați, la rândul lor, în dispute continue cu Bagdadul, din cauza bugetelor și petrolului, și au preluat controlul asupra orașului strategic Kirkuk, în nordul Irakului.

În Siria, Guvernul lui al-Assad se agață de putere, cu sprijinul tot mai puternic al Rusiei, în timp ce țara este împărțită între Guvern, rebeli și Statul Islamic.