Alertă în Turcia. O explozie violentă a avut loc la o fabrică de oțel din Izmir: 3 morți, 14 răniți. 10 muncitori sunt prinși sub dărâmături. Cum s-ar fi produs tragedia
O explozie puternică a avut loc, luni, în jurul orei locale 12, la fabrica de fier și oțel Habaş din din Izmir, Turcia, relatează publicația A Haber. Pompierii se luptă, în prezent, cu incendiul care a izbucnit ulterior. În zonă au fost trimise numeroase echipe de pompieri și de asistență medicală. Prefectura din Izmir a declarat că trei oameni și-au pierdut viața, iar alți 14 au fost răniți, dintre care trei grav. Încă 10 oameni sunt prinși sub dărâmături.
„Se lucrează fără încetare pentru a ajunge la cei 10 oameni rămași sub dărâmături”, au precizat autoritățile.
Sursă video: X/ @izmir
„Transmit condoleanțe cetățenilor noștri și familiilor lor afectați de explozia și incendiul care au avut loc la o fabrică de oțel din Izmir.”, a transmis ministrul Sănătății, Kemal Memişoğlu. „Echipele noastre se află în stare de alertă în zonă și urmăresc îndeaproape evoluția situației. Fie ca Domnul să ne apere țara și poporul nostru de orice fel de accident și dezastru”, a declarat acesta.
Conform primelor constatări, se consideră că incidentul a avut loc ca urmare a ruperii unei macarale de tavan și a căderii acesteia în cuptorul de arc în timpul procesului de turnare a oțelului lichid. Au fost demarate anchetele și investigațiile necesare pentru a clarifica toate aspectele incidentului, scrie CNN Turcia.
Sursă video: X/@haberprovide
Presa nu precizează deocamdată câte persoane se aflau în interiorul fabricii, la momentul exploziei.
„În acest moment nu se știe cu exactitate, dar fabricile siderurgice din regiune funcționează în trei ture. În acest moment nu există informații clare cu privire la eventualele accidentări survenite în cadrul acestor ture.”, a declarat un reporter AHaber
„Se spune că explozia a avut loc în secțiunea fabricii unde se află cazanul de zinc. Nu s-a clarificat încă ce fel de reacție a provocat zincul, dar aceasta este o zonă industrială extrem de vulnerabilă la incendii.”
„Nu cred că există un risc direct pentru cetățeni. Deoarece căminele fabricii și zonele de locuit ale cetățenilor nu se află foarte aproape de zona instalației. Zona industrială se întinde pe o suprafață foarte vastă, situată vizavi de Golful Aliağa.”
„În urma puterii exploziei din secția de zinc, un fum negru dens s-a ridicat spre cer, iar din cauza reacției substanțelor inflamabile, fumul poate fi văzut chiar și de la distanțe mari. În zonă au fost trimise numeroase ambulanțe și mașini de pompieri”, a declarat acesta.