Fanteziile lui Kim Jong un ating un nivel cosmic: ”Vom pune steagul nord-coreean pe Lună în 10 ani”

Publicat: 09 08. 2016, 12:55

Potrivit Descoperă, ideea Phenian-ului a fost întâmpinată cu rezistență de statele occidentale.

Deși nord-coreenii au trebuit până acum să facă față numeroaselor sancțiuni venite din partea occidentalilor, ei spun că nu se tem să își pună în aplicare ideea de ,,a cuceri spațiul cosmic”.

,,Deși SUA și aliații săi încearcă să împiedice dezvoltarea industriei noastre aerospațiale, cercetătorii noștri vor cuceri spațiul cosmic și, cu siguranță, vor pune steagul Republicii Populare Democrate Coreene pe Lună”, a declarat Hyon Kwang Il, directorul departamentului de cercetare științifică din cadrul Administrației Naționale de Dezvoltare Aerospațială, pentru agenția Associated Press.

Kwang Il a adăugat că primul pas în desfășurarea programului aerospațial nord-coreean se va concentra asupra dezvoltării tehnologiei sataliților de observație și a primului satelit geostaționar pentru comunicații. În tot acest timp, cercetătorii din cadrul universităților creează programe pentru a instrui oameni de știință specializați în construirea de rachete spațiale.

Programul aerospațial al Coreei de Nord s-a dovedit a fi, cel puțin până acum, unul de succes. Pe de altă parte, atât statele vecine, cât și aliate nu văd cu ochi buni această dezvoltare, mai ales fiindcă, săptămâna trecută, nord-coreenii au lansat în largul coastelor Japoniei o rachetă balistică de rază medie . De asemenea, în data de 7 februarie, la doar o lună de la testarea primei lor bombe cu hidrogen, au lansat pe orbita Terrei satelitul Kwangmyongsong 4 sau Brilliant Star 4.

Singurul stat care a realizat până în momentul de față misiuni cu echipaj uman pe Lună este SUA. Celelalte țări care s-au implicat în proiecte similare și au reușit să își poziționeze steagul lângă cel al americanilor nu au reușit deocamdată să trimită astronauți pe suprafața satelitului natural al Pământului.

Analistul german Markus Schiller, unul dintre cei mai renumiți experți în domeniul tehnologiei aerospațiale nord-coreene, susține că Phenian-ului îi va fi mai ușor să realizeze o misiune pe Lună decât să plaseze un satelit geostaționar pe orbita planetei noastre.

,,Pentru a ajunge pe Lună, îți trebuie mai puțină pregătire decât pentru a plasa un satelit geostaționar, însă misiunea va fi totuși una dificilă. Deși vor încerca să realizeze ceea ce și-au propus, vor eșua, iar noi nu vom vedea o misiune nord-coreeană de succes pe Lună pentru cel puțin 20 de ani de acum înainte, dacă, într-adevăr va exista așa ceva”, a spus Schiller.