FOTO | „Manhattanhenge”. Fenomen unic în New York. Momentul în care Soarele se aliniază perfect cu străzile la apus

Publicat: 31 05. 2023, 15:03
Actualizat: 31 05. 2023, 15:21

New Yorkezii s-au adunat pentru unul dintre cele mai inedite spectacole la care pot asista în Manhattan. „Manhattanhenge” are loc de două ori pe ani și este momentul în care Soarele se aliniază perfect cu străzile la apus.

Fenomenul atrage, de obicei, mii de privitori – turiști și localnici deopotrivă – care se străduiesc să surprindă imaginea perfectă.

Marți seara, „spectacolul” unic a putut fi observat în adevărata sa grandoare. Soarele a apus încadrat perfect de zgârie nori.

La ora locală 20:12, aşa cum era prevăzut, Soarele, ce părea portocaliu pe fundalul încă albastru al cerului din New York, şi-a făcut pentru scurt timp apariţia la orizont înainte de a dispărea la capătul axei est-vest după care sunt orientate străzile din Manhattan, precum 42nd Street, ce traversează Times Square.

„Manhattanhenge”. Fenomen unic în New York / Sursa foto: Instagram

Ce este „Manhattanhenge”?

Acesta este momentul în care apusul de soare se aliniază perfect cu zgârie-norii din Manhattan. Fenomene similare apar și în alte orașe unde sunt numeroase clădiri înalte și străzi lungi și drepte – precum Chicago, Montreal și Toronto.

În ceea ce privește apusul, evenimentul are loc în mai și în iulie și durează două nopți fiecare. Există și o versiune de răsărit care are loc iarna, scrie BBC.

„Spectacolul” are loc cu aproximativ trei săptămâni înainte și trei săptămâni după solstițiul de vară.

„Manhattanhenge”. Fenomen unic în New York / Sursa foto: Instagram

Cine a inventat termenul?

Astrofizicianul Neil deGrasse Tyson a folosit pentru prima dată termenul „Manhattanhenge” în 1997, inspirat de asemănarea lui cu Stonehenge, unde soarele se aliniază cu cercuri concentrice de pietre verticale la fiecare dintre solstiții.

„În copilărie, am vizitat Stonehenge, în Salisbury, Anglia, și am făcut cercetări asupra altor monumente de piatră din Insulele Britanice. Era înrădăcinat în mine”, spune deGrasse Tyson.

„Așa că, într-un fel, am fost imprimat de puterea emoțională pe care aliniamentele terestre cu Soarele o pot avea asupra unei culturi sau civilizații”, a adăugat el.

Următoarea dată când va avea loc acest eveniment natural este 12 iulie la ora 20:20 și pe 13 iulie la ora locală 20:21.