„Festival de probă” în Olanda. 1.500 de persoane au petrecut în pandemie, dar în scop științific – FOTO/VIDEO

Publicat: 22 03. 2021, 12:52

În Olanda a fost organizat un „festival de probă” sau „festival-experiment”. Scopul acestuia a fost de a se putea observa cum se răspândește SARS-CoV-2 în cadrul unor asemenea evimente, dar nu numai. 

Festivalul a fost organizat în weekendul 020-21 martie 2021, în apropiere de Ansterdam. Autoritățile au vrut să vadă dacă se pot organiza evenimente mari în siguranță, potrivit BBC și Euronews.

La festival au participat 1.500 de persoane care au putut cânta și dansa.

„Mi-a fost foarte dor de aceste evenimente, pentru că îmi place foarte mult dansul”, a declarat o participantă pentru BBC.

„Festival de probă” în Olanda

„Acum putem merge din nou la petrecere. Suntem cu adevărat fericiți că ne putem întâlni din nou așa”, a mai susținut altă persoană.

„Se simte atât de suprarealist. Întâlnești oameni diferiți, ne strângem mâinile, ne îmbrăţişăm”, au declarat alți doi tineri.

Participanții au avut de respectat și mai multe reguli. Astfel, puteau intra doar cu un test PCR negativ. Rezultul testului a fost încărcat pe aplicația CoronaCheck printr-un cod QR.

Unii participanți au fost testați aleatoriu la intrare, cu teste antigen. De asemenea, și purtarea măștii a fost obligatorie. Totuși, nu toți tinerii au respectat regula, potrivit jurnalistului BBC.

Toți participanți, monitorizați prin dispozitive speciale

Cei 1.500 de participanți au fost împărțiți în trei grupuri după ce au intrat la festival. Fiecărei persoane i s-a dat un dispozitiv de monitorizare. Acesta monitoriza mișcările și persoanele de contact ale purtătorului. De asemenea, acesta a înregistrat și durata contactului, precum și distanța.

Datele înregistrate de dispozitive vor fi folosite de cercetători în cazul apariției unor cazuri COVID-19. Astfel, își pot da seama cum s-a răspânditi virusul și î nce condiții.

Festivalul este finanțat de guvernul olandez. Organizatorii au susținut că nu este unul chiar nesigur.

„Toți acești oameni sunt testați și negativi. Desigur, aceasta nu este o situație normală. Trebuie să-i vedeți pe participanți ca niște cobai. Toți știau că există un risc, sunt conștienți de asta. Dar dacă organizarea este una bună, se pot face lucruri sigure. Deci acest eveniment nu este unul nesigur”, a declarat Andreas Voss, epidemiolog care a participat la eveniment.