Fiica răpită a lui Evelin Banev, cunoscut drept „regele cocainei”, este în viață

Publicat: 07 03. 2013, 17:26
Actualizat: 04 02. 2019, 08:18

Lara Baneva, fiica răpită a presupusului traficant de droguri bulgar Evelin Banev, este în viață, iar răpitorii o țin ascunsă în capitala Sofia, în timp ce presa speculează că ar fi vorba despre șantajarea lui Banev, care urmează să fie judecat în Italia, relatează site-ul Novinite.com.

Publicația Standard Daily citează surse din cadrul investigației, care au specificat că mama fetei, Monika Dobrinova, a fost informată că fata ei este bine. Până acum nimeni nu a cerut vreo răscumpărare, nefiind cert dacă există alte cereri. Potrivit publicației 24 Ceasa, dacă Brendo „se poartă cum se așteaptă tribunalul din Milano și partenerii săi din Europa și America de Sud”, atunci fata sa se poate întoarce în siguranță sâmbătă. Potrivit surselor anonime, cotidianul 24 Ceasa a explicat faptul că principala pistă a poliției este mărturia lui Banev în fața magistraților italieni.

Fiica în vârstă de 10 ani a fost răpită de bărbați înarmați, care purtau cagule, marți, la ora 7.30, în cartierul de lux bulgar Boiana. Bodyguard-ul în vârstă de 36 de ani a fost împușcat de două ori în spate, în timp ce răpitorii au fugit cu un BMW X5 furat.

Brendo, aflat în prezent în închisoare în Italia, a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare, sub acuzația de conducere a unui grup infracțional organizat și spălare de bani. El și asociații săi sunt acuzați că ar fi spălat peste două milioane de dolari prin contul lui Konstantin Dișliev, proprietar al unei firme numite Private Finance Union, ucis în 2005. Printre complicii săi se numără fosta sa soție și văduva lui Dișliev.

Cunoscut drept „regele cocainei”, Banev a fost arestat în mai 2012 într-o operațiune a forțelor speciale ale poliției, denumită Regii Cocainei, alături de 15 bulgari, 12 italieni, un român și un cetățean de origine georgiană. El avea un mandat de arestare emis pe numele său de Interpol, în Elveția, pentru acuzația de trafic a peste 10 tone de cocaină între America de Sud și Europa și pentru spălare de bani.