Filmul documentar „Melania” i-a adus președintelui SUA milioane de dolari. Câți bani a primit Trump de la Amazon, potrivit declarației sale de avere
Potrivit declarației de avere a președintelui american, Trump a primit milioane de dolari de la gigantul Amazon pentru filmul documentar „Melania”, lansat la începutul acestui an.
În declarația de avere stufoasă de 927 de pagini publicată săptămâna aceasta, printre alte surse de venit care au stârnit controverse, Donald Trump a primit o taxă de licență de 10,71 milioane de dolari pentru documentarul „Melania”, produs de Amazon MGM. Anterior, compania americană a precizat că a plătit 40 de milioane de dolari pentru filmul regizat de Brett Ratner, inclusiv 28 de milioane de dolari direct Primei Doamne. Amazon MGM a cheltuit ulterior încă 35 de milioane de dolari pentru a comercializa filmul, arată Euronews.
În ceea ce privește relațiile lui Jeff Bezos cu Donald Trump, magnatul american a precizat că relațiile dintre cei doi au fost imparțiale.
„Știți că a mers foarte bine în cinematografie. A mers foarte bine în cinematografe. A mers bine și pe streaming. Oamenii sunt foarte curioși în legătură cu Melania, așa că, chiar dacă nu am avut nicio legătură cu asta, se pare că echipa Amazon a luat o decizie de afaceri foarte înțeleaptă”, a precizat Bezos.
Declarația financiară a lui Donald arată că liderul american a obținut venituri de peste 2,2 miliarde de dolari doar în anul 2025. Grosul acestei sume a fost obținut din proiectele în domeniul criptomonedelor, dar și din imobiliare, vânzarea de memecoin-uri, tokenuri digitale, șepci sau biblii personalizate.