Fiul lui Donald Trump, derapaj la adresa lui Volodimir Zelenski, după disputa din Biroul Oval. Postarea jignitoare de pe social-media

Publicat: 01 03. 2025, 23:03
Actualizat: 01 03. 2025, 23:16

Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american Donald Trump, a reacționat într-o manieră profund jignitoare la adresa președintelui Volodimir Zelenski, după întâlnirea liderului de la Kiev cu președintele american. 

Fiul cel mare al lui Donald Trump a făcut referire la președintele Volodimir Zelenski, folosind un un limbaj suburban, atunci când a postat pe platforma X o imagine din timpul întâlnirii dintre președintele ucrainean, liderul de la  Casa Albă și vicepreședintele J.D. Vance.

În imaginea respectivă, fiecăruia dintre cei trei oficiali îi este atribuită o replică. Zelenski apare întrebând „Unde sunt banii mei?”, în timp ce Trump și Vance au replici grosolane: Donald Trump spune „Ascultă, r***t cu ochi”, iar JD Vance, cu un gest de respingere, spune „Piticul ăsta și cererile lui…”.

Donald Trump Jr. a postat imaginea respectivă pe contul lui de pe platforma X, cu mesajul „A nimerit-o”.

FOTO: Profimedia

Citește și

Trump vrea „pace imediată” în UCRAINA și critică atitudinea lui Zelenski /Președintele SUA afirmă că Putin este favorabil opririi războiului

Spre deosebire de Trump, Europa nu-și poate permite să creadă în vorbele lui Putin. „Pe termen lung, Rusia ar putea decide să testeze art. 5 NATO”

Zelenski refuză să-i ceară scuze lui Trump, dar speră că relația dintre SUA și Ucraina poate fi „reparată” după cearta din Biroul Oval