FIZICIANUL care a descoperit Bosonul Higgs a murit la 94 ani

Publicat: 09 04. 2024, 21:52
Actualizat: 09 04. 2024, 22:12
Profesorul Peter Higgs, cel care a prevestit descoperirea bosonului care îi poartă numele, a murit ieri, la 94 ani. Sursa Foto: Profimedia
Fizicianul britanic Peter Higgs care a prevestit bosonul Higgs a murit luni, la vârsta de 94 ani.Vestea a venit printr-un comunicat al Universității Edinburgh.

Peter Higgs a încercat să înțeleagă universul

Peter Higgs a primit premiul Nobel pentru Fizică în 2013 pentru studiul său revoluționar care ne-a ajutat să înțelegem mai bine universul, potrivit BBC.

„Un savant cu adevărat talentat, a cărui viziune și imaginație ne-au îmbogățit cunoștințele despre lumea care ne înconjoară”, a transmis universitatea.  Profesorul Brian Cox i-a adus un tribut lui Higgs pe platforma de socializare X:

„Am fost norocos să-l întâlnesc de mai multe ori, și dincolo de a fi un fizician faimos, cred că a fost fermecător și modest”. 

În 2012, savanții au descoperit Bosonul Higgs

Peter Higgs și alț fizicieni au încercat să explice de ce structurile din univers au masă, mânați de căutarea „Sfântului Graal al fizicii”.  „Particula lui Dumnezeu” ar putea explica trei forțe fundamentale: electromagnetismul, forța nucleară slabă și forța nucleară tare.

În 2012, prin utilizarea acceleratorului de particule de la Geneva, oamenii de știință au descoperit bosonul Higgs.

Munca lui Peter Higgs i-a fost recunoscută prin decernarea premiului Nobel un an mai târziu, pe care l-a împărțit cu Francois Englert din Belgia.

Ce este Bosonul Higgs, particula prevestită de fizicianul Peter Higgs?

Bosonul Higgs, particula care a înzestrat cu masă celelalte particule. Sursa Foto- Shutterstock

Tot ce ne înconjoară este compus din particule. La începutul universului, când a fost Big Bang, nicio particulă nu avea masă. Toate se deplasau cu viteza luminii. Stelele, planetele și viața nu ar fi apărut din această cauză. Particulele și-au câștigat masa datorită bosonului Higgs, de asta și denumit ca „particula lui Dumnezeu”, denumire dată de laureatul Nobel Leon Lederman.

Particula pe care o numim acum bosonul Higgs a apărut pentru prima dată într-o lucrare științifică scrisă de Peter Higgs în 1964 . În acel moment, fizicienii lucrau la descrierea forței slabe.

Presupunând iontroducerea unui nou câmp în teorie, Peter Higgs a presupus că ar putea exista și o particulă asociată cu acest câmp.  Bosonul este o particulă elementară produsă din excitația cuantică a câmpului Higgs. Nu are sarcină electrică, este instabil și se degradează în alte particule imediat după generare.  Imediat după răcirea universului, a apărut câmpul Higgs care pătrunde în spațiu. Acesta a înzestrat toate particulele subatomice elementare cu masă prin interacțiunile sale cu acestea.