Fostul premier portughez Jose Socrates a fost plasat în arest preventiv

Publicat: 25 11. 2014, 07:49

Arestarea fostului șef al Guvernului socialist, care a condus țara între 2005 și 2011 și al cărui nume a fost deja menționat în mai multe scandaluri, a provocat o undă de șoc în Portugalia.

Socrates, în vârstă de 57 de ani, este acuzat „de fraudă fiscală, corupție și spălare de bani”, potrivit unei decizii a judecătorului de instrucție.

Această decizie este „profund nedreaptă și nejustificată”, a comentat avocatul său Joao Araujo, care a anunțat că intenționează să facă recurs.

Arestarea fostului șef al Guvernului socialist, care a condus țara între 2005 și 2011 și al cărui nume a fost deja menționat în mai multe scandaluri, a provocat o undă de șoc în Portugalia, în contextul în care această țară a fost deja zguduită, acum zece zile, de un caz de corupție legat de atribuirea unor vize preferențiale investitorilor străini. Acest scandal a provocat demisia ministrului de Interne Miguel Macedo.

Jose Socrates a fost arestat vineri în aeroportul de la Lisabona. Trei apropiați ai lui Socrates au fost, de asemenea, arestați în cadrul anchetei de fraudă fiscală, corupție și spălare de bani, omul de afaceri Carlos Santos Silva, avocatul Gonçalo Trindade Ferreira și șoferul fostului premier Joao Perna.

O serie de percheziții au fost efectuate în ultimele zile în întreprinderi și la domiciliul lui Socrates la Lisabona. Suspiciunile se referă la operațiuni bancare și transfer de bani de origine necunoscută, potrivit Ministerului Public.

Ancheta a fost deschisă după un denunț făcut de o bancă la Departamentul central de investigație și acțiune penală (DCIAP), în cadrul legii privind prevenirea spălării de bani, a precizat Parchetul.

Potrivit presei portugheze, alerta a fost dată de Caixa geral de depositos. Anchetatorii au dubii în legătură cu sumele mari transferate în contul lui Socrates, care par incompatibile cu veniturile pe care le-a declarat la fisc.