Fostul senator american Arlen Specter A MURIT

Publicat: 15 10. 2012, 08:54
Actualizat: 03 07. 2013, 20:59

Fostul senator din statul Pennsylvania (est) Arlen Specter, care a trecut de la republicani în tabăra democrată la sfârșitul carierei, a decedat duminică la vârsta de 82 de ani, a anunțat familia sa, relatează AFP.

Specter a murit din cauza unor complicații, apărute în urma unui cancer, la locuința sa din Philadelphia (est).

De cinci ori senator, el a fost ales prima dată în 1980, în cadrul Partidul Republican. Specter a participat la numeroase bătălii politice de prim-plan și a jucat un rol hotărâtor în privința mai multor nominalizări la Curtea Supremă.

Însă, în 2009 el a schimbat tabăra, candidând din partea Partidului Democrat, o mișcare eșuată, deoarece nu a fost reales.

„Partidul Republican se deplasează tot mai la dreapta, iar eu nu mă mai regăsesc în filozofia republicană. În prezent, sunt mai conectat cu democrații”, a declarat el pentru presă la vremea respectivă.

Anterior, în cursul carierei sale de jurist, Specter a făcut parte din Comisia Warren, care a anchetat asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy. El susținea teoria controversată conform căreia Lee Harvey Oswald a fost singurul atacator.