Franța a lansat o investigație împotriva VW, pentru „înșelăciune în formă agravantă”

Publicat: 02 10. 2015, 13:35

Procuratura din Paris a anunțat că investighează VW pentru suspiciuni de „înșelăciune în formă agravantă”.

Luna trecută, VW a admis că 11 milioane de vehicule ale grupului la nivel mondial au fost dotate cu un soft care reduce nivelul noxelor în timpul testelor oficiale.

Grupul german riscă amenzi de până la 18 miliarde de dolari în Statele Unite și a alocat deja 6,5 miliarde de euro pentru acoperirea costurilor scandalului.

Tot vineri, autoritățile rutiere din Elveția au interzis comercializarea de vehicule diesel noi ale VW, precum și importul de automobile second-hand.

În Marea Britanie, va fi suspendată comercializarea a 4.000 de vehicule, inclusiv automobile Skoda, Audi și Seat. Și în Statele Unite, VW a oprit vânzarea tuturor automobilelor diesel noi ale grupului.

În România, ar putea fi afectate 105.000 de mașini diesel ale grupului VW (mărcile VW, Seat, Skoda și Audi), înmatriculate și aflate în circulație. Totodată, Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că nu mai eliberează cărți de identitate pentru circa 300 de mașini Volkswagen cu motoare Euro 5, aflate în stocurile dealerilor.