La momentul planificării summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific) de la Shenzhen, Donald Trump era în poziție de putere să negocieze chiar împărțirea sferelor mondiale. După ce republicanii au pierdut controlul asupra Congresului, președintele american se va întâlni cu Xi Jinping și cu Vladimir Putin în postura de „rață șchioapă” care nu poate negocia nimic. S-ar putea chiar ca Putin și cu Xi să-și impună agenda autocratică la nivel global și să-și lărgească influența asupra Asiei, Africii, Orientului Mijlociu și a Europei.
Summitul ar urma să aibă loc între 18 și 19 noiembrie, iar principalele teme ar putea fi reluarea negocierilor de pace pentru Ucraina și Iran. South China Morning Post reamintește că au mai fost președinți americani care au fost în postura lui Trump. La rândul lor s-au confruntat cu un adevărat „Waterloo” la alegerile de la mijlocul mandatului, când propriul lor partid a pierdut controlul asupra ambelor camere ale Congresului SUA.
George W. Bush, președintele republican al SUA, a participat la summitul APEC din 19 noiembrie 2006 în aceeași postură. Republicanii au pierdut controlul asupra Congresului după alegerile din 7 noiembrie 2006, iar democrata Nancy Pelosi avea să devină în ianuarie 2007 prima femeie președinte a Camerei Reprezentanților.
A fost pentru prima dată când George W. Bush, președintele care a condus două războaie în care a răsturnat cu succes regimuri din Orientul Mijlociu, s-a prezentat slăbit la o întâlnire internațională.
Nemulțumirile americanilor privind modul cum administrația a gestionat problemele cauzate de uraganul Katrina în 2005, începutul colapsului bulei imobiliare în SUA, cazul lșui Terri Schiavo și alte scandaluri care au implicat politicieni republicani, precum și prelungirea războiului din Irak soldate cu multe pierderi de militari, i-au dăunat lui Bush la imagine.
Și președintele democrat Barack Obama a apărut în această postură de președinte lipsit de putere la summitul G20 de la Hangzhou din China. Partidul Democrat a fost anihilat la alegerile din 4 noiembrie 2014, ca urmare a „valului roșu”. Legea privind îngrijirea medicală accesibilă (Obamacare) nu l-a ajutat prea mult pe Obama.
Răspunsul prea slab la amenințarea din partea Statului Islamic, anexarea rusă a Crimeii, scandalul prelungit al atacurilor din Benghazi, problema conductei petroliere Keystone, precum și promovarea politicilor progresiste (protejarea mediului, legalizarea marijuanei și căsătoriile între persoanele de același sex) au fragmentat electoratul democrat, divizat între social-liberali, progresiști și liberalii moderați care s-au orientat spre republicani.
Sursa Foto: The White House