Franța nu comentează afirmația lui Nuland despre UE

Publicat: 07 02. 2014, 15:49
Actualizat: 05 02. 2019, 06:18

Franța nu comentează afirmațiile unei diplomate americane despre rolul UE în soluționarea crizei din Ucraina, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Quai d’Orsay, relatează AFP.

„Nu avem ce comentarii să facem”, a declarat pentru presă Romain Nadal, un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe, cu trei zile înainte de vizita de stat a președintelui François Hollande în Statele Unite.

Victoria Nuland, adjuncta secretarului de Stat american pentru Europa, a spus „F… EU”, într-o conversație telefonică cu un bărbat care este, cu o mare doză de certitudine, ambasadorul Statelor Unite în Ucraina Geoffrey Pyatt.

„Sunt afirmații înregistrate fără acordul ei”, a subliniat Nadal. „Ele nu reflectă o poziție americană oficială”, a adăugat el.

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat că insultele proferate de către diplomata americană la adresa UE sunt „absolut inacceptabile”, a declarat o purtătoare de cuvânt vineri.

François Hollande urmează să efectueze o vizită de stat în Statele Unite, în perioada 10-12 februarie. Ultima vizită de stat a unui președinte francez în această țară a avut loc în februarie 1996 și a fost efectuată de către Jacques Chirac.

Nuland a prezentat scuze UE joi.

Într-o înregistrare audio a unei conversații telefonice, postate online, diplomata cu cel mai înalt rang din cadrul Departamentului de Stat american pentru continentul european îi spune interlocutorului ei „F… EU”.