FSB a făcut anunțul. Cine a doborât avionul rusesc în Egipt

Publicat: 17 11. 2015, 11:21

Explozia unei bombe improvizate, echivalentul unui kilogram de TNT, a fost cauza prăbușirii avionului A321 în Peninsula Sinai, a declarat șeful FSB, Aleksandr Bortnikov.

Forțele Speciale Ruse au determinat că doborârea avionului de pasageri la 31 octombrie, care s-a soldat cu moartea tuturor celor 224 de persoane de la bord, a fost un act terorist.

„Putem spune cu siguranță că a fost un act terorist”, a afirmat șeful FSB în cadrul unei întâlniri cu președintele rus, Vladimir Putin.

Avionul Airbus A321 al companiei ruse Kogolimavia (Metrojet), care zbura pe ruta Sharm el-Sheikh – Sankt-Petersburg, s-a prăbușit pe 31 octombrie în Peninsula Sinai, în nordul Egiptului. Incidentul aerian s-a soldat cu moartea celor 224 de persoane aflate la bord. Gruparea fundamentalistă Provincia Sinai, filiala egipteană a rețelei teroriste Stat Islamic, a revendicat doborârea avionului.

Experții în domeniu au evocat mai multe cauze posibile ale tragediei, de la un act terorist până la o defecțiune tehnică, aceasta fiind însă prima dată când autoritățile ruse confirmă ipoteza teroristă.