Gabrielle Giffords, împușcată în cap în 2011 în atacul din Tucson, a fost prezentă pe scena convenției democrate

Publicat: 07 09. 2012, 11:33
Actualizat: 01 02. 2019, 05:43

Gabrielle Giffords, democrata rănită grav în timpul unui incident armat în ianuarie 2011 la Tucson, în Arizona (sud-vest), a urcat joi pe scena convenției democrate din Charlotte, unde a fost întâmpinată cu urale, relatează AFP.

Cu un mers rigid și legănat, Giffords, care era însoțită de prietena ei apropiată, democrata Debbie Wasserman Schultz, membră a Camerei Reprezentanților, a rostit jurământul de credință, o ceremonie care deschide, împreună cu imnul național și salutul drapelului, marile reuniuni politice americane.

Giffords, zâmbitoare dar depunând în mod vizibil un efort intens pentru a-și stăpâni dicția, a fost din nou ovaționată îndelung la încheierea intervenției.

Membră a Camerei Reprezentaților din partea statului Arizona în perioada respectivă, Giffords a fost lovită de un glonț în cap în momentul în care un bărbat a deschis focul la o reuniune electorală la 8 ianaurie 2011. Șase persoane au murit în acel incident, printre care o fetiță și un judecător federal.

După o convalescență îndelungată, Giffords și-a anunțat demisia din Congres la sfârșitul lui ianuarie 2012.

Ucigașul, Jared Loughner, a pledat vinovat luna trecută și va fi condamnat la închisoare pe viață.

Intervenția lui Giffords pe scena din Time Warner Cable Arena, situată în centrul orașului Charlotte (North Carolina, sud-est), a avut loc cu câteva ore înaintea discursului de învestitură al lui Barack Obama, care se va confrunta cu republicanul Mitt Romney la alegerile din 6 noiembrie.