Gafă de proporții comisă de Joe Biden. L-a înjurat pe un reporter, crezând că are microfonul închis | VIDEO

Publicat: 25 01. 2022, 10:02
Președintele Joe Biden / Sursa foto: Profimedia

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a comis luni seara o gafă de proporții la finalul unui briefing de presă.

Crezând că are microfonul închis, el l-a înjurat pe un reporter al postului de televiziune Fox News, informează G4Media.

După ce a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, rezultatele unei întâlniri cu membrii Administrației sale, Joe Biden a primit mai multe întrebări din partea jurnaliștilor.

Reporterul Fox News i-a pus președintelui o întrebare legată de inflație, iar după ce a răspuns, Biden s-a întors către membrii Administrației și a spus „the inflation, what a stupid son of a bitch”, potrivit presei de peste Ocean.

Cel mai probabil, liderul de la Casa Albă nu a realizat că microfonul său rămăsese deschis și că remarca sa a fost auzită de toată lumea.

Uterior, reporterul Fox News a dezvăluit că Biden l-a sunat și i-a transmis că „nu e nimic personal”.

Momentul poate fi văzut de la minutul 08:40.

Joe Biden, cunoscut pentru gafele sale

Aceasta nu este prima gafă a președintelui american. La summit-ul G7 de anul trecut, desfășurat în Marea Britanie, el a făcut mai multe greșeli și a fost pus în situații jenante.

Spre exemplu, în cadrul acelui summit, el a încurcat de mai multe ori în același discurs Siria cu Libia.

De asemenea, l-a mustrat pe premierul Marii Britanii, Boris Johnson, pentru că nu l-ar fi prezentat pe președintele Africii de Sud, cu toate că Johnson făcuse acest lucru.

Ulterior, Biden a făcut referire la programul OMS de distribuire a vaccinurilor anticoronavirus în țările sărace (COVAX) folosind de mai multe ori termenul „COVID”.

Tot anul trecut, în iuie, Joe Biden l-a întâlnit pe președintele rus, Vladimir Putin, pentru prima dată de la preluarea mandatului. În cadrul unui discurs în care a prezentat rezultatele discuțiilor cu omologul său de la Moscova, Biden s-a referit la Vladimir Putin ca „președintele Trump”, dar s-a corectat la scurt timp.