Germania a publicat o listă de locuri de muncă deschise muncitorilor din afara UE

Publicat: 22 07. 2013, 19:46
Actualizat: 17 02. 2016, 18:16

Germania a publicat luni o listă de tipuri de locuri de muncă accesibile muncitorilor din afara Uniunii Europene, deschizând cala unei imigrații selective, în fața unei penurii de personal în anumite domenii, relatează AFP.

Este pentru prima oară când Germania publică o astfel de listă, redactată de Guevern împreună cu Agenția pentru Locuri de Muncă.

Statul german a facilitat anul trecut obținerea dreptului de rezidență pentru personalul de înaltă calificare, iar autoritățile vor acum să permită și personalului cu studii medii, respectiv electricieni, infirmiere, personal pentru casele de bătrâni, să se instaleze mai ușor în Germania.

Condiția pentru străinii care vor să lucreze în Germania este să prezinte o diplomă profesională în domeniul în care vor să activeze.

Până în prezent, Germania încheia acorduri bilaterale între agențiile pentru locuri de muncă atunci când avea nevoie de un anumit personal, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei. El a dat ca exemplu cazul asistentelor medicale din Filipine și Croația.

Cu un șomaj în scădere și o populație îmbătrânită, Germania are deficit de forță de muncă calificată și vrea să atragă personal din țări europene vecine sau din state mai îndepărtate.

Un studiu al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a arătat anul trecut că Germania recurge prea puțin la mâna de lucru străină, în special cu studii medii, pentru a compensa impactul îmbătrânirii populației asupra pieței muncii.

Germania atrage în fiecare an circa 25.000 de angajați străini, din afara Uniunii Europene și a Asociației europene de liber-schimb, respectiv 0,02% din populație.

Austria, Danemarca, Canada și Marea Britanie înregistrează cifre de 5-10 ori mai mari, potrivit OCDE.