Giuseppe Conte, anunț de ultimă oră despre coronavirus: Italia a luat măsuri fără precedent pentru a limita răspândirea noului virus

Publicat: 24 02. 2020, 08:31
Actualizat: 24 02. 2020, 09:10
Premierul italian a primit o veste neagră

Premierul Italiei susține că autoritățile italiene au luat măsuri fără precedent pentru a limita riscul de răspândire a coronavirusului COVID-19 și că temerile privind stocul de alimente din orașele afectate de virus, nu sunt îndreptățile.

„Am luat măsuri pe care nicio altă țară nu le-a luat. Aceste măsuri trebuie să reducă riscul de contaminare”, a declarat Giuseppe Conte într-un interviu acordat televiziunilor italiene.

„Protecția civilă a reacționat imediat. Este posibil să fi avut unele scăpări în primele zile, dar am folosit resurse umane și financiare incredibile. Am impus verificări suplimentare, dar este imposibilă efectuarea unor controale atât de largi încât să-i acoperim pe toți cei care intră în Italia prin toate mijloacele. Asta ar însemna blocarea țări”, a spus Giuseppe Conte.

Epidemia ar putea afecta economia Italiei

Conte a ținut să dea asigurări populației că nu vor exista probleme în ceea ce privește stocurile de alimente în orașele afectate de noul coronavirus. „Există o preocupare în ceea ce privește stocul de produse alimentare din unele orașe, dar nu ne confruntăm cu o penurie de alimente”, a explicat premierul, care promite că sunt luate toate măsurile pentru o aprovizionare permanentă a populației din regiunile afectate.

După ce a fost confirmat primul caz de coronavirus în Milano, Giuseppe Conte a spus că măsurile care trebuie luate în oraș vor fi diferite față de cele din celelalte 10 orășele în care au fost identificate cazuri.

„Va trebui să adaptăm măsurile pe care le luăm la specificul fiecărei zone. Măsurile care pot fi eficiente în orașele mici, nu le putem aplica în Milano”, a conchis premierul.