Guardian: Inițiativa prin care Germania vrea să creeze o ARMATĂ A UNIUNII EUROPENE și, la nevoie, să scoată Marea Britanie din UE

Publicat: 18 12. 2012, 13:47
Actualizat: 29 07. 2014, 17:39

Ministrul de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle, a propus formarea unei armate comune a Uniunii Europene, a unui Minister European de Externe și întocmirea unor legi care să înăsprească securitatea în UE, idei care par să fie pe placul a cel puțin 11 țări din Uniune, scrie Guardian.

Westerwelle a mai precizat că, pe lângă o armată a UE, Germania și alte zece țări din Uniune doresc și formarea unei singure piețe a industriei de apărare europene.

Sursa, care notează că Marea Britanie nu este de acord cu această inițiativă, scrie că propunerea lui Westerwelle ar face ca adoptarea legilor în UE să nu mai poată fi blocată prin drept de veto de o singură țară, ci de un vot comun.

„Pentru ca UE să aibă un rol mai important din punct de vedere internațional, ar trebui să prevenim posibilitatea ca un singur stat membru să blocheze inițiativele”, se arată într-unul dintre pasajele documentului, care i-a deranjat cel mai tare pe britanici.

Astfel, dreptul de veto al Marii Britanii ar fi „ocolit”, sugerează Guardian. „Cinci dintre cele mai importante șase țări din UE, Germania, Franța, Italia, Spania și Polonia, excluzând Marea Britanie, cer o revizuire totală a politicii externe și a securității Uniunii. Ele vor vota înființarea unui Minister de externe pan-european și vor ocoli dreptul de veto al Marii Britanii”, se arată în presa britanică.

Guardian scrie că proiectul este susținut, pe lângă puterile de mai sus, și de Portugalia, Austria, Danemarca, Luxemburg, Olanda și Belgia.

Presa britanică mai scrie că, dacă proiectul realizat în comun de cei 11 miniștri de externe ai statelor sus-numite va trece, Marea Britanie ar putea fi presată să părăsească Uniunea Europeană.