Guvernul german înăsprește regulile pentru solicitanții de azil

Publicat: 29 01. 2016, 12:14

Alianța conservatoare a cancelarului german Angela Merkel și partenerii de coaliție social-democrați (SPD) au agreat, joi, asupra impunerii de restricții suplimentare persoanelor care solicită azil în Germania, în încercarea de a diminua numărul acestora din țară, în condițiile în care anul trecut peste 1,1 milioane de imigranți au fost înregistrați.

Printre măsurile agreate de guvern, se află și interdicția impusă solicitanților de azil în vederea reunirii membrilor familiei mai devreme de doi ani. De asemenea, solicitanților li se garantează protecție limitată. În plus, procedurile de expulzare a solicitanților neeligibili vor fi accelerate, a precizat ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel.

O dispută în privința gestionării crizei migrației din țară a divizat luni întregi coaliția formată din Partidul Creștin-Democrat (CDU) al lui Merkel, Partidul Creștin-Democrat (CSU) cu sediul în Bavaria și Partidul Social-Democrat al lui Gabriel. Toatele cele trei partide încearcă să demonstreze alegătorilor că, în pofida divizărilor din cadrul coaliției, guvernul deține controlul asupra crizei migrației, în contextul alegerilor generale de anul viitor.

În cadrul planului agreat joi, sunt incluse accelerarea procedurilor de expulzare a solicitanților care provin din țări sigure, precum și reducerea ajutorului financiar pentru solicitanții de azil. Numărul imigranților care vin din Austria în Germania a scăzut în ultimele zile la 700 de sosiri zilnice față de 2.000 cât se înregistrau anterior, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile.

Este cea de-a doua serie de măsuri privind înăsprirea regulilor pentru imigranți care a fost agreată de guvernul german, după cea din octombrie. Gabriel a motivat că noile măsuri au drept scop descurajarea imigranților de a mai intra ilegal în Germania, pentru ca, în schimb, guvernul să aducă refugiații direct din taberele din Liban și Iordania.

Guvernul german intenționează să declare Maroc, Tunisia și Algeria drept țări sigure pentru a accelera expulzarea imigranților din aceste state.