Igor Dodon, candidatul socialist la președinția Republicii Moldova, acuzat de plagiat

Publicat: 29 10. 2016, 13:09
Lucrarea lui Dodon a fost analizată de jurnaliștii moldoveni, care au făcut-o publică, după ce au folosit două programe de detectare a plagiatului, arătând că teza conține pasaje copiate din opere ale unor profesori români. Jurnaliștii de la deschide.md notează și că CV-ul candidatului socialist este unul „foarte bogat”, acesta reușind să-și susțină doctoratul „în timp record”. 
 
Suspiciuni de plagiat pe marginea lucrării lui Dodon au mai existat, iar jurnaliștii moldoveni spun că descoperirile lor vin să confirme ipoteze, din moment ce fragmentele au fost însușite în lucrarea politicianului fără atribuire și fără indicarea sursei. De-a lungul timpului, au existat chiar suspiciuni potrivit cărora Dodon nu și-ar fi susținut teza la Academia de Studii Economice din Moldova, cum arătau cei de la ziarul „Timpul”, în ediția din 19 mai 2009. În CV-ul candidatului socialist este menționat că acesta a obținut titlul de doctor în anul 2002.