Incendiu uriaș în Norvegia: peste 100 de locuințe, mistuite de flăcări. Sute de oameni evacuați de urgență

Publicat: 18 07. 2026, 12:31
Actualizat: 18 07. 2026, 12:32
Incendiu în Norvegia - Foto: X/@rsolzem

Un incendiu de proporții a făcut ravagii în sudul Norvegiei, unde peste 100 de locuințe au fost distruse, iar sute de persoane au fost evacuate. Flăcările sunt încă scăpate de sub control și continuă să se extindă, anunță autoritățile norvegiene. 

Un incendiu de amploare izbucnit în localitatea Krokstadelva, din municipalitatea Drammen, la aproximativ 50 de kilometri vest de Oslo, a provocat distrugeri masive și a mobilizat un impresionant dispozitiv de intervenție.

Incendiu în Norvegia – Foto: X/@rsolzem

Peste 100 de locuințe au fost mistuite de flăcări, sute de oameni au fost evacuați. Autoritățile avertizează că focul continuă să se extindă.

Sursa video – X/@not_contro

Potrivit Sky News, incendiul s-a propagat rapid din zona locuințelor către pădure, transformându-se într-un incendiu de vegetație de mari dimensiuni, alimentat de condițiile favorabile răspândirii flăcărilor.

Pompierii duc o luptă contracronometru

La intervenție participă aproximativ 80 de pompieri, echipe ale Apărării Civile și șase elicoptere specializate în stingerea incendiilor.

Pe timpul nopții, elicopterele și-au suspendat zborurile din motive de siguranță, iar echipele de la sol au rămas singure în încercarea de a limita extinderea focului.

Poliția norvegiană a confirmat că incendiul s-a extins în zona împădurită și continuă să avanseze.

„Planul este ca pompierii, împreună cu Apărarea Civilă, să înfrunte incendiul dinspre sud și să-l lichideze spre nord, în direcția incendiului. Asta vor încerca acum. Dar, așa cum am spus, incendiul nu este încă sub control. Incendiul încă înaintează”, a declarat Frode Presthus, comandantul operațiunii.

Sursa video – X/@not_contro

Autoritățile monitorizează permanent evoluția incendiului și încearcă să împiedice propagarea acestuia către alte zone locuite.

Sute de persoane evacuate. Autoritățile au deschis centre de sprijin

Primarul municipiului Drammen, Kjell Arne Hermansen, a descris incendiul drept unul fără precedent pentru comunitatea locală și a anunțat activarea structurilor de gestionare a situațiilor de urgență.

„Este important să urmați sfaturile pompierilor și ale poliției”, a transmis Kjell Arne Hermansen, primarul municipiului Drammen.

Sursa video -X/@volcaholic1

Până în acest moment, autoritățile nu au raportat persoane dispărute.

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a inhalat fum, iar un pompier a fost rănit ușor în timpul intervenției.

Pentru locuitorii care și-au pierdut locuințele sau au fost nevoiți să fugă din calea flăcărilor, autoritățile au amenajat centre de evacuare și puncte de sprijin, unde oamenii primesc asistență și cazare temporară.