India | Zece persoane au murit în urma prăbușirii unei clădiri. Alți zeci de oameni sunt căutați

Publicat: 21 09. 2020, 12:14
Actualizat: 21 09. 2020, 12:19
India | Zece persoane au murit în urma prăbușirii unei clădiri. Alți zeci de oameni sunt căutați / Foto: Bhiwandi Live, Twitter

O clădire rezidenţială cu trei etaje, care urma să fie reparată, s-a prăbuşit în vestul Indiei luni dimineaţă, ucigând 10 persoane. Accidentul s-a produs în Bhiwandi, un oraş în apropiere de capitala financiară a ţării. Echipele de salvare sunt formate din aproximativ 40 de persoane.

O clădire rezidenţială cu trei etaje, care urma să fie reparată, s-a prăbuşit în vestul Indiei luni dimineaţă, ucigând mai multe persoane, au spus oficialii, potrivit ABC News.

Accidentul s-a produs în jurul orei 3:40 (22:10 GMT duminică) în Bhiwandi. „Zece oameni au pierit, am salvat 11 persoane”, a declarat pentru AFP un oficial din municipalitatea Thane, care supraveghează Bhiwandi.

Echipele de salvare sunt formate din aproximativ 40 de persoane. Şeful Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre (NDRF), Satya Narayan Pradhan, a declarat într-o postare pe Twitter că echipele specializate asistate de câinii caută „între 20 şi 25 de persoane care ar fi blocate sub dărâmături.”

Cauza accidentului este necunoscută. Totuşi, între iunie şi septembrie, în India se întâmplă destul de des astfel de accidente. În timpul sezonului musonic sunt precipitaţii abundente, care uneori slăbesc structurile de rezistenţă ale clădirilor.

O pacientă a unui spital din Germania a murit din cauza unui atac cibernetic

O pacientă a Spitalului Universitar Dusseldorf, din Germania, a devenit prima victimă umană a unui atac cibernetic.

Femeia, adusă de urgenţă la spital, nu a putut fi tratată pentru că sistemul era blocat de hackeri, care au lansat un atac cibernetic de tip ransomware asupra unității spitalicești.

În cele din urmă, ea a fost redirecţionată la un alt spital, la 30 de kilometri distanţă, unde – din nefericire – a murit.

De fapt, atacul nici măcar nu viza spitalul, ci Universitatea de lângă spital, care a şi primit mesajul de răscumpărare.