Indonezia va avea o nouă capitală. Cum se va numi și unde va fi construită

Publicat: 17 01. 2022, 15:23

Joko Widodo, președintele Indoneziei, a ales cum se va numi noua capitală a țării. Aceasta va fi construită pe insula Kalimantan și se va numi Nusantara, cuvânt care înseamnă ”arhipelag”. 

Decizia a fost anunțată de un oficial de rang înalt.

„Tocmai am primit o confirmare directă de la preşedinte, vineri”, a declarat ministrul planificării dezvoltării naţionale, Suharso Monoarfa, la o întâlnire cu comitetul special pentru noua capitală, la Camera Reprezentanţilor din Jakarta.

Acesta a precizat că numele de Nusantara a fost ales deoarece era bine-cunoscut de multă vreme. „Este emblematic pe plan internaţional, uşor şi descrie arhipelagul Republicii Indonezia”, a spus Monoarfa, adăugând: „cred că suntem toţi de acord”.

Astfel, parlamentul va vota marți o lege pentru noua capitală, iar lucrările de construcție ar urma să înceapă anul acesta.

Proiectul costă câteva miliarde de dolari

Proiectul în valoare de câteva miliarde de dolari trebuia să înceapă în august 2020, dar epidemia de coronavirus a obligat guvernul să îl suspende.

Guvernul Indoneziei a anunțat din aprile 2019 ca vrea să mute capitala de la Jakarta, situată pe insula Java, cea mai populată din ţară. După ceva timp, președintele Widodo a precizat că noul oraş va fi amplasat în două districte din provincia Kalimantanul de Est – Kutai Kertanegara şi Penjam Paser de Nord. El a considerat că Jakarta nu mai corespunde, din cauza inundaţiilor frecvente, a blocajelor traficului şi a calităţii slabe a aerului.

Jakarta va rămâne centrul economic şi de afaceri al Indoneziei.