Înregistrare ascunsă dintre Rupert Murdoch și angajații săi: „Vorbim acum de plățile pentru a avea surse din poliție”

Publicat: 04 07. 2013, 16:05
Actualizat: 06 08. 2014, 03:11

Om de afaceri de origine australiană, Murdoch a fost nevoit să închidă în 2011 ziarul tabloid News of the World, publicația cu cel mai mare tiraj din presa britanică, suspectat că ar fi interceptat convorbirile a sute de persoane, celebre sau necunoscute, cu scopul de a obține profit la începutul anilor 2000.

Poliția investighează în prezent plățile pretinse de către oficialii guvernamentali în schimbul unor informații.

În înregistrarea obținută de către Channel 4 News, Murdoch afirmă că aceste plăți fac parte din „cultura Fleet Street” – un cartier istoric al presei din Londra.

„Vorbim acum de plățile pentru a avea surse din poliție: de peste o sută de ani se întâmplă acest lucru”, i-a spus Murdoch unui angajat. „Nu noi am inventat asta”.

Murdoch consideră, de asemenea, că ancheta poliției asupra grupului său media este o „rușine”, adăugând: „ideea că polițiștii vă urmăresc pe voi și pe familiile voastre până în pat, la ora șase dimineața, este incredibilă!”.

Magnatul media a sugerat că intenția de a oferi poliției documentele „a fost o eroare” : „În această atmosferă, la acest moment, este ca și cum am zice – «priviți, noi suntem o carte deschisă, noi vă vom arăta totul». Chiar și avocații s-au îmbogățit analizând milioanele de mail-uri”, a adăugat Murdoch.

După difuzarea la televiziune a acestei înregistrări ascunse, News Corp a publicat un comunicat, declarând că „nici o altă societate nu a făcut atâtea pentru a identifica ce a fost greșit și nu a recompensat victimele, asigurând că astfel de erori nu vor mai fi comise pe viitor”.

În momentul înregistrării, Murdoch a dat dovadă de o „empatie de înțeles” față de salariații ziarului The Sun, care face parte din grupul media, informează comunicatul.

Deputatul laburist Tom Watson, care a jucat un rol important în descoperirea cazului privind interceptările, a îndemnat poliția să-l tragă la răspundere pe Rupert Murdoch în legătură cu aceste înregistrări.