Prima pagină » Știri externe » Iranul spune care sunt cauzele care întârzie semnarea păcii. SUA și Iran nu au ajuns încă la o poziție comună

Iranul spune care sunt cauzele care întârzie semnarea păcii. SUA și Iran nu au ajuns încă la o poziție comună

Iranul spune care sunt cauzele care întârzie semnarea păcii. SUA și Iran nu au ajuns încă la o poziție comună

Negocierile de pace dintre Statele Unite și Iran s-au desfășurat până în prezent, încă de pe 8 aprilie, sub formă de cicluri întrerupte. Iranul a precizat luni că principalele obstacole în calea semnării unui acord de pace sunt pozițiile contradictorii ale Washingtonului, lipsa de încredere și atacurile continue ale Israelului în Liban, scrie Reuters.

„Negocierile au început în contextul unei suspiciuni și neîncrederi severe, iar schimbul de mesaje are loc în această atmosferă”, a declarant luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmaeil Baghaei. „Cealaltă parte își schimbă constant opiniile și prezintă cerințe noi sau contradictorii (…) este firesc ca această situație să prelungească negocierile”, a completat acesta.

Esmaeil Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian

Până la acest moment, Statele Unite și Iranul nu au ajuns la o poziție clară și definitorie cu privire la memorandumul de pace. Până la acest moment, Baghaei a adăugat că nu au avut loc negocieri cu privire la detaliile dosarului nuclear și a spus că Teheranul își urmărește cererea principală de eliberare a fondurilor înghețate.

În ceea ce privește acțiunile armatei israeliene, Teheranul este de părere că atacurile acesteia nu sunt inseparabile de cele ale SUA și orice acord care să pună capăt conflictului din Orientul Mijlociu trebuie să include automat și Liban.

Comentariile Teheranului despre Liban vin după ce luni, Benjamin Netanyahu, a dat ordin armatei să reia atacurile asupra suburbiilor sudice ale capitalei Beirut, un bastion cunoscut al grupării Hezbollah.


Recomandările autorului:

Péter Magyar vrea să modifice Constituția pentru a-l demite pe președintele țării. Ce acuzații i se aduc

Explozie la o fabrică de artificii din Malta. Deflagrația s-a simțit în aproape toată insula

Kremlinul susține că nu a primit un răspuns de la București legat de solicitarea de a verifica drona de la Galați

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Datele recente despre clima globală arată că Pământul dă semne de destabilizare rapidă
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!