Islamiștii sirieni au atacat cu rachete orașe din Turcia. Câte victime au făcut

Publicat: 12 04. 2016, 16:57

Hasan Kara, primarul orașului Kilis, a declarat că cel puțin opt persoane au fost rănite în oraș, marți, în a doua zi a atacurilor cu rachete lansate din Siria, unde se duc lupte între rebeli, forțele guvernamentale siriene și grupările teroriste în cadrul războiului de peste cinci ani din țară.

Două rachete au lovit orașul Kilis, a precizat primarul din Kilis, într-un interviu telefonic acordat agenției Reuters, adăugând că unii dintre răniți sunt funcționari municipali.

Luni, 12 persoane au fost rănite după ce orașul a fost lovit de o rachetă, potrivit agenției turce private Dogan.

Zona siriană din orașului turc Kilis se află sub controlul rețelei Stat Islamic.

Ca reacție la aceste atacuri, forțele turce au atacat poziții din nordul Siriei ale militanților rețelei teroriste Stat Islamic, a anunțat, marți, premierul turc Ahmet Davutoglu.

În Kilis, se află circa 110.000 de refugiați sirieni, fiind un oraș lovit frecvent de astfel de atacuri care se extind peste frontieră. Două persoane, inclusiv un minor, au murit în urma unui astfel de atac, după ce a fost lansată o rachetă din Siria, în martie.