Iulia Timoșenko înființează o mișcare populară de rezistență

Publicat: 15 04. 2014, 07:17
Actualizat: 06 11. 2019, 19:24

„M-am hotărât chiar în acest moment să fac tot ce depinde mine pentru a susține o mișcare populară de rezistență care trebuie creată în Ucraina de către oameni doritori să-și apere acum” țara, a anunțat Timoșenko pentru postul de televiziune ICTV.

Ea a precizat că această mișcare ar trebui formată din militari și foști membri ai forțelor speciale.

Potrivit Iuliei Timoșenko, cartierul general al mișcării a început să activeze chiar de luni. Fostul premier ucrainean a anunțat că va conduce marți dimineața reuniunea cartierului general, „care urmează să planifice fiecare acțiune” a poporului ucrainean.

„Eu îi invit pe toți care sunt pregătiți să apere Ucraina să ne contacteze”, a spus Timoșenko.

Atacuri vizibil coordonate au început încă de sâmbătă în orașe din estul rusofon al Ucrainei, în special în zona Donețkului. Bărbați în uniformă au fost văzuți la fața locului, iar occidentalii au afirmat că este vorba despre o operațiune condusă de Moscova, care dezminte că ar fi implicată în noile atacuri.

Autoritățile prooccidentale de la Kiev au anunțat lansarea unei „operațiuni antiteroriste” în estul țării, însă nu au intervenit până în prezent.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro