Japonia, descoperire șocantă despre testul nuclear nord-coreean. Bomba de la Hiroshima este nimic pe lângă asta

Publicat: 05 09. 2017, 23:20
Actualizat: 03 10. 2018, 03:04

Autoritățile japoneze au estimat inițial puterea bombei la aproximativ 70 de kilotone, însă ministrul nipon al Apărării, Itsunori Onodera, a declarat marți că noi date indică faptul că dispozitivul nuclear detonat de Coreea de Nord a avut o putere de 120 de kilotone.

„Am putut stabili că testul nuclear a indicat o capabilitate destul de ridicată”, a declarat oficialul nipon.

La 120 de kilotone, explozia produsă în urma detonării dispozitivului nord-coreean a fost de aproximativ opt ori mai puternică decât cea cauzată de bomba atomică de15 kilotone folosită de forțele americane pentru bombardarea orașului japonez Hiroshima în anul 1945.

Coreea de Nord a anunțat, duminică, faptul că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, iar aceasta poate fi instalată pe o rachetă balistică intercontinentală, reprezentând cel mai mare test nuclear efectuat vreodată de către regimul de la Phenian.