John Kerry și Chuck Hagel vor fi audiați de Senatul american cu privire la Siria

Publicat: 03 09. 2013, 11:20
Actualizat: 03 09. 2013, 11:20

Membri cheie ai administrației lui Barack Obama vor participa marți la o audiere în Senatul american pentru a apăra o intervenție militară în Siria, în cadrul intensei campanii de lobby lansată de președinte la adresa Congresului, relatează AFP.

Secretarul de Stat John Kerry și secretarul Apărării Chuck Hagel vor depune mărturie în fața comisiei de Afaceri externe marți la ora locală 14:30 (21:30, ora României) în cadrul unei audieri deschise publicului. Conform unui colaborator al Senatului aflat sub anonimat, generalul Martin Dempsey, cel mai înalt grad american, va participa de asemenea la audiere.

Audierea acestor înalți responsabili, care au sporit de mai multe zile contactele telefonice cu aleșii, vizează incitarea scepticilor din Congres în vederea autorizării formale a recurgerii la forță împotriva regimului președintelui Bashar al-Assad, în timp ce numeroși democrați și republicani au declarat public că iau în considerare respingerea rezoluției.

Președintele a telefonat personal mai multor parlamentari în cursul weekend-ului, la fel ca și vicepreședintele Joe Biden.

Ședințe de informații clasificate au fost programate în Senat marți, miercuri și vineri.

Senatorii John McCain și Lindsey Graham, susținători ai unei intervenții mai puternice în Siria decât cea plănuită de președinte, urmează să se întâlnească cu Barack Obama la Casa Albă luni la 14:00 (21:00, ora României).

Tot marți, mai mulți responsabili ai Congresului se vor întâlni cu Barack Obama la Casa Albă, înainte de plecarea președintelui către Suedia și summitul G20 în Rusia.

Sâmbătă, bulversând decenii de practică prezidențială și creând surpriză, acesta a anunțat intenția sa de a solicita oficial autorizația Congresului pentru a ataca regimul sirian, un pariu riscant ținând cont că Congresul s-a arătat necooperant cu președintele anul acesta.