Juncker anunță revoluționarea Uniunii Europene: „Nu ne mai imaginăm că am putea face toți aceleași lucruri împreună”

Publicat: 24 02. 2017, 12:37

„Mai vrem să avansăm împreună în formatul de 28 de țări membre? Ori ar trebui ca cei care vor să avanseze mai rapid să o poată face fără a-i deranja pe alții, creând o construcție mai structurată, deschisă tuturor?”, a declarat Jean-Claude Juncker, potrivit cotidianului La Libre Belgique, în cursul unei întâlniri cu studenți la Universitatea catolică francofonă Louvain-la-Neuve (UCL), situată în apropiere de Bruxelles.

„A venit momentul în care nu ne mai imaginăm că am putea face toți aceleași lucruri împreună”, a admis Jean-Claude Juncker în cursul conferinței pe tema „Europa: o viziune a viitorului”.

„Voi face propuneri în acest sens zilele următoare”, a adăugat Juncker, în contextul în care Comisia Europeană trebuie să publice o „Carte albă” înaintea summitului programat pe 25 martie la Roma pentru marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului constitutiv al UE. Summitul ar urma să se desfășoare fără Marea Britanie, care a decis să părăsească Uniunea Europeană.

„Ar trebui ca, în momentul aniversării Tratatului de la Roma, pe baza «Cărții albe» pe care Comisia Europeană probabil o va prezenta săptămâna viitoare, să încercăm să ajungem la un acord asupra elementelor esențiale. Cei care sunt de acord pentru a face cât mai multe lucruri împreună trebuie să stabilească ce este esențial de făcut, indiferent că sunt 15 sau 28. Iar aceste lucruri pot varia de la un domeniu la altul” – apărare, politici economice și altele, a explicat președintele Comisiei Europene.

Reluând o temă abordată deja într-un discurs rostit la Maastricht în decembrie 2016, Jean-Claude Juncker a evocat ideea unor „orbite” diferite pentru țările membre UE, în funcție de gradul acestora de integrare. „Cred că trebuie să ne imaginăm un continent în cercuri concentrice. În jurul nucleului Europei vor exista orbite pe care se vor poziționa cei cărora nu le place să împărtășească toate ambițiile altora. Văd acolo Marea Britanie, spre exemplu, Turcia și alte țări”, a subliniat Juncker.