Juncker intervine în scandalul vaccinurilor: „Este inacceptabil ca în anul 2017 să mai moară copii de boli care ar trebui să fie deja eradicate în Europa”

Publicat: 13 09. 2017, 11:42
Actualizat: 14 09. 2017, 08:17

„Europa trebuie să fie o uniune a egalității de șanse, a tratamentului egal. Este inacceptabil ca în anul 2017 să mai moară copii de boli care ar trebui să fie deja eradicate în Europa. Copiii din România sau cei din Italia ar trebui să aibă acces, în aceeași măsură, la vaccin anti-rujeolă, la fel ca în restul Uniunii Europene. Fără drept de apel! Tocmai de aceea, cooperăm cu toate statele membre pentru a sprijini măsurile naționale de vaccinare. Cazurile de decese care pot fi prevenite în Europa nu trebuie să existe”, a spus Juncker.

Președintele Comisiei Europene s-a referit în continuare la ideea egalității de șanse în toate domeniile și a unor condiții similare în toate statele membre UE.

„De la Varna la Vigo nu trebuie să existe situații diferite. Acest lucru înseamnă un tratament egal al membrilor săi, fie ei mici sau mari, din Est sau din Vest din Nord sau din Sud. Nu pot exista consumatori de mâna a doua. Nu pot accepta ca cetățenii din centrul și estul UE să cumpere produse mai proaste decât în restul UE. Un slovac trebuie să aibă la fel de mult pește în produsul fish fingers ca orice alt cetățean european. Cehii ar trebui să aibă la fel de multă cacao în ciocolată precum oricine altcineva”, a mai declarat Juncker.

Autoritățile și consumatorii din țări precum Ungaria, Slovacia sau România și-au exprimat frustrarea că alimentele vândute de companii internaționale în țările lor au deseori ingrediente diferite și de slabă calitate în comparație cu produsele vândute în alte țări membre UE.