Jurnalistul german care s-a întâlnit cu teroriștii ISIS avertizează: „Organizația pune la cale un HOLOCAUST NUCLEAR”

Publicat: 30 09. 2015, 08:32
Actualizat: 30 09. 2015, 13:05

ISIS i-a permis lui Jurgen Todenhofer să rămână zece zile alături de teroriști, deoarece acesta a criticat de multe ori politica americană în Orientul Mijlociu, scrie Daily Mail.

Jurnalistul german susține că grupul terorist dorește să lanseze un „tsunami nuclear” împotriva Occidentului și a tuturor celor care se opun instituirii unui califat islamic.

Fostul parlamentar german în vârstă de 75 de ani a scris despre aceste lucruri în noua sa carte, „În interiorul ISIS – Zece Zile în Statul Islamic”.

Potrivit acestuia, la sosirea în zona controlată de ISIS, atât el, cât și fiul său au fost obligați să predea telefoanele mobile „gazdelor”. Jurnalistul a discutat timp de mai multe luni cu teroriștii ISIS pe Skype, pentru a pune la punct incursiunea periculoasă.

Todenhofer spune că ISIS pune la cale un genocid de proporții, cu scopul de a eradica ateiștii și alte religiii.

Reporterul descrie Statul Islamic drept unul totalitar, preferat de unii suniți din Mosul în locul regimului anterior opresiv. Potrivit acestuia, ISIS dorește să „cucerească lumea”: „Este cea mai vastă strategie de epurare religioasă din istoria omenirii”, avertizează jurnalistul german.