Lăzi de bere și o prelată desprinsă de vânt LOVESC un tren de călători pe un pod din Danemarca: 6 morți

Publicat: 02 01. 2019, 12:48

Cel puțin șase pasageri ai unui tren au fost uciși pe podul Great Belt din Danemarca, după ce au fost loviți de prelata și obiectele căzute dintr-un tren de marfă, anunță Poliția locală, citată de Reuters.

O furtună puternică îngreunează intervenția serviciilor de urgență, care ajung cu greu la trenul blocat pe podul ce leagă două din cele mai importante insule daneze, Zealand și Fyn.

Potrivit primelor informații, în timp ce două trenuri treceau unul pe lângă celălalt, vântul puternic a desprins prelata trenului de marfă, care a lovit și a spart geamurile trenulului de călători. În plus, mai multe lăzi cu bere Carlsberg au fost luate de vânt și au lovit trenul de călători.

Toți cei 131 de pasageri au fost evacuați și transportați la un adăpost din apropiere. Cel puțin 16 dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit relatărilor celor aflați în tren, în jurul orei 7:35, în timp ce traversau podul Great Belt, au auzit un zgomot puternică, urmat de o frână bruscă. 

foto: captura Twitter