Libanul a arestat un cunoscut cleric sunnit, deși își făcuse operație estetică și avea pașaport fals

Publicat: 16 08. 2015, 13:06
Actualizat: 16 08. 2015, 16:49

Oficialii libanezi au declarat că șeicul Ahmed al-Assir a fost arestat pe aeroportul din Beirut, adăugând că acesta folosea un pașaport fals și pare să fi fost supus unei intervenții chirurgicale pentru a-și schimba înfățișarea.

Liderul islamist era căutat din 2013, când 18 soldați libanezi au fost uciși în timpul unui raid al armatei la reședința sa din orașul-port Sidon, situat în sudul țării.

Al-Assir a alimentat tensiunile interconfesionale dintre musulmanii sunniți și șiiți din Liban și este un opozant al mișcării șiite libaneze Hezbollah. El acuză autoritățile libaneze de cooperare cu gruparea armată șiită, care îl susține pe președintele Bashar al-Assad în războiul civil din Siria.

Autoritățile libaneze l-au acuzat pe al-Assir, printre altele, că a creat o grupare armată ilegală. Susținătorii săi au fost acuzați de o serie de atentate sinucigașe recente.