Lideri din lumea întreagă sunt așteptați la funeraliile lui Nelson Mandela

Publicat: 06 12. 2013, 23:53
Actualizat: 30 07. 2014, 14:04

Africa de Sud așteaptă să primească șefi de stat din lumea întreagă, săptămâna viitoare, la Johannesburg și Pretoria, pentru o serie de omagii dedicate lui Nelson Mandela, care va fi înmormântat în satul său, Qunu, duminică, 15 decembrie, relatează AFP.

„Trebuie să lucrăm împreună pentru a organiza cele mai demne funeralii acestui fiu excepțional al țării și părinte al tinerei noastre națiuni”, a subliniat vineri președintele Jacob Zuma.

„Vom organiza funeralii naționale pentru fostul președinte Nelson Mandela, el va fi înhumat la 15 decembrie la Qunu, în provincia Eastern Cape”, a adăugat el, fără să precizeze dacă înmormântarea va avea loc într-un cadru intim, așa cum și-a dorit fostul președinte sud-african, sau dacă vor fi invitați demnitari internaționali.

Vineri după-amiază, oficialii guvernamentali contactați de AFP nu erau în măsură să ofere detalii pe această temă.

Nelson Mandela și-a anunțat de mai multe ori dorința de a fi îngropat, alături de părinți și de trei copii ai săi, la Qunu, satul în care și-a petrecut copilăria.

Funeraliile de stat vor fi organizate în trei locuri, și anume la Guvern, la sediul ANC (partidul aflat la putere din care provine fostul președinte) și la Biserica Metodistă (de care aparține familia Mandela).

Jacob Zuma a decretat o „săptămână națională de doliu”, care va începe duminică, 8 decembrie, cu o „zi națională de rugăciune și reflecție”.

Toate comunitățile religioase au fost îndemnate să organizeze rugăciuni ” pe baze ecumenice și interreligioase”, a anunțat Vukile Mehana, capelanul general al ANC.

O ceremonie va avea loc la 10 decembrie pe stadionul Soccer City din Soweto, în apropiere de Johannesburg, unde Mandela, foarte slăbit, a apărut pentru ultima dată în public în cadrul finalei Cupei Mondiale la Fotbal din 2010.

Ulterior, trupul neînsuflețit al lui Mandela va fi expus la Union Buildings, sediul Președinției, la Pretoria, în perioada 11-13 decembrie, pentru ca oficiali și persoane obișnuite să poată veni să-i aducă un ultim omagiu.

Ceremoniile se vor încheia luni, 16 decembrie, de „Ziua Reconcilierii”, sărbătorită în Africa de Sud, când o statuie a fostului lider va fi inaugurată în fața Union Buildings.

Totodată, Jacob Zuma a adresat mulțumiri, vineri, pentru mesajele de condoleanțe venite din Africa de Sud și din toate colțurile lumii.

Oameni politici, artiști și lideri spirituali din lumea întreagă sunt așteptați pe Soccer City, la Pretoria sau la Qunu. De asemenea, sunt așteptați foști și actuali șefi de stat, dar și personalități, ca prezentatoarea de talk show-uri Oprah Winfrey, fosta Primă Doamnă și secretar de Stat al Statelor Unite Hillary Clinton, fostul căpitan al echipei sud-africane de rugby – câștigător al Cupei Mondiale din 1995 – Francois Pienaar, etc.

Eliberat în 1990, după 27 de ani închisoare, Nelson Mandela a devenit, patru ani mai târziu, primul președinte de culoare al Africii de Sud și s-a impus ca un mare reconciliator, câștigând stima foștilor săi inamici, pe care a știut să îi asculte, în pofida a mai multe secole de segregare rasială.

Nelson Mandela a primit Premiul Nobel pentru Pace 1993 și a intrat în posesia acestuia după trei luni petrecute în spital din cauza unei recidive a infecției sale pulmonare și probabil a apariției altor complicații. El se afla în stare critică de peste cinci luni, potrivit autorităților sud-africane.