Liderul naționalist al Cataloniei,audiat pentru spălare de bani

Publicat: 10 02. 2016, 15:33
Actualizat: 06 11. 2016, 11:53

Pujol și soția sa, Mercedes Ferrusola, au fost chemați în instanță miercuri, în cadrul unei anchete privind atât originea unei averi de familie care era ascunsă în Principatul Andorra timp de mai multe decenii, precum și legăturile de afaceri pe care le au trei dintre fiii lor.

Pujol, în vârstă de 85 de ani, neagă că ar fi comis vreun delict și susține că banii provin dintr-o moștenire.

Pujol a fost fondatorul Partidului de Convergență din Catalonia care guvernează regiunea și președinte regional în perioada 1980-2003, fiind considerat părintele mișcării naționaliste catalane. În 2013, el s-a alăturat cauzei independenței Cataloniei, aflată în conflict cu Madridul.