Lovitură foarte dură pentru Theresa May: Camera Comunelor modifică procedura Brexit. Dezamăgire cruntă pentru premierul Marii Britanii

Publicat: 13 12. 2017, 22:12

Camera Comunelor a aprobat cu 309 voturi pentru și 305 împotrivă un amendament prin care stabilește că Parlamentul trebuie să adopte propriul proiect al acordului final prin care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană (Brexit).

Decizia a fost posibilă în contextul în care unii deputați ai Partidului Conservator au votat împotriva propriului Guvern.

Premierul Theresa May a obținut progrese suficiente în negocierile pe tema Brexit, iar liderii europeni ar urma să aprobe joi ori vineri trecerea discuțiilor la viitoarele relații bilaterale.

Decizia Camerei Comunelor este prima înfrângere pe plan intern pentru Guvernul Theresa May în procedura privind scoaterea Marii Britanii din UE și riscă să afecteze eforturile de ajungere la un acord între Londra și Bruxelles.

Altfel, Guvernul Theresa May a exprimat dezamăgire în legătură cu votul Camerei Comunelor privind procedura de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează postul Sky News.

„Suntem dezamăgiți că Parlamentul a adoptat acest amendament în pofida asigurărilor puternice pe care noi le ceruserăm. Reiterăm cât se poate de clar posibil că acordul pe tema ieșirii din UE și prerogativele pe care le conferă sunt esențiale”, a comunicat Guvernul Marii Britanii.

„Acest amendament nu ne împiedică să pregătim propriul document de statut pentru ziua ieșirii din UE. Va trebui să stabilim dacă sunt necesare modificări ale procedurii pentru a-și îndeplini scopul vital”, subliniază Cabinetul Theresa May.