MAE: România a scăpat azi de șase proceduri de infringement și s-a ales cu un dosar nou

Publicat: 24 01. 2013, 16:22
Actualizat: 29 07. 2014, 21:07

 

Comisia Europeană a clasat, joi, șase proceduri de infringement declanșate împotriva României, anunță Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat remis gândulÎn același timp, Comisia a decis începerea unei noi acțiuni de infringement împotriva țării noastre.

 

„Clasarea acestor dosare reprezintă încununarea eforturilor autorităților române de a-și îndeplini obligațiile care rezultă din calitatea de stat membru UE”, a declarat Agentul Guvernamental al României pentru Curtea de Justiție UE, Răzvan Horațiu Radu. 

 

Dintre cele șase acțiuni clasate de executivul european, patru se referă la necomunicarea măsurilor naționale de transpunere a directivelor europene, precum și la aplicarea incorectă a legislației europene.

Pe lângă clasarea celor șase proceduri, Comisia a decis și declanșarea unei noi acțiuni de infringement împotriva României, alături de continuarea unei proceduri mai vechi, ambele referitoare la nerespectarea dreptului comunitar, precizează MAE.

De când a devenit membră UE, în 2007, România a fost vizată de 406 acțiuni de infringement, 366 dintre ele fiind clasate și una, respinsă de Curtea de Justiție drept inadmisibilă.

În acest moment, există 39 de proceduri de infringement în curs, declanșate de Comisia Europeană împotriva României, aproape toate referindu-se la transpunerea sau aplicarea incorectă a dreptului UE.

Curtea de Justiție UE nu a pronunțat împotriva României nicio hotărâre de condamnare, subliniază Ministerul de Externe.