Maimuțica Punch a crescut prea mare pentru plușul său de la Ikea. Cum a fost văzut la zoo

Publicat: 05 03. 2026, 10:33
Punch și jucăria sa / FOTO - X

Puiul de macac japonez, Punch, pare să fi crescut pentru plușul său care i-a devenit alinare atunci când prietenii săi îl respingeau.

Punch, puiul de macac care a impresionat pe toți iubitorii de animale din întreaga lume, a devenit mult prea mare pentru plușul său în care și-a găsit alinare atunci când mama lui, dar și alte maimuțe l-au respins.

Imaginile cu el în timp ce târâia o jucărie mai mare decât el au atras atenția vizitatorilor grădinii zoologice. Când alte maimuțe l-au respins, Punch s-a întors la plușul său.

Maimuțica Punch a crescut prea mare pentru plușul său de la Ikea

El a început să folosească jucăria din ce în ce mai puțin și s-a amestecat cu alți macaci din țarc. Recent, Punch a fost văzut în timp ce se cățăra pe spatele unei alte maimuțe.

„A fost frumos să îl văd crescând și sunt liniștită”, a spus Sane Izume, o fană a lui Punch care a venit să îl vadă, îngrijorată de situația micuțului animal, relatează The Guardian.

„Cea mai importantă sarcină a noastră este să-l ajutăm pe Punch să învețe regulile societății maimuțelor și să fie acceptat ca membru”, a spus Kosule Kano, un îngrijitor de la grădina zoologică din Osaka.

Punch a fost abandonat de mama sa după naștere, probabil din cauza epuizării. Îngrijitorii grădinii zoologice l-au îngrijit și i-au dat jucăria pentru a-l antrena să se agațe, o abilitate de care macacii nou-născuți au nevoie pentru a supraviețui.

Când imagini cu el și jucăria sa au apărut online luna trecută, Punch a devenit atât de popular încât grădina zoologică a trebuit să introducă reguli care le cereau vizitatorilor să stea liniștiți. De asemenea, a limitat timpul de vizionare la 10 minute pentru a reduce stresul în rândul celor aproximativ 50 de maimuțe ale sale.

Recomandările autorului: