Marocul a luat o decizie radicală, după ce Iranul ar fi livrat arme Frontului Polisario, care revendică Sahara Occidentală. „Avem dovezi incontestabile”

Publicat: 02 05. 2018, 09:19

Ministrul marocan de Externe a afirmat că decizia de a întrerupe relațiile diplomatice cu Iranul nu are legătură cu recentele evoluții din Orientul Mijlociu. Marocul a mai întrerupt relațiile diplomatice cu Iran și în 2009, acestea fiind restabilite în 2014.

„O primă tranșă de arme a fost recent furnizată Frontului Polisario, care militează pentru independența Saharei Occidentale și este susținut de Algeria, printr-un element al ambasadei iraniene din Alger. Marocul dispune de dovezi incontestabile, persoane identificate și fapte precise care confirmă această înțelegere dintre Polisario și Hezbollah împotriva intereselor marocane. Ambasadorul Marocului la Teheran a părăsit marți Iranul și voi cere însărcinatului cu afaceri al Ambasadei Iranului să părăsească Marocul fără întârziere”, a afirmat Bourita.

Sahara Occidentală este o întindere teritorială revendicată atât de Maroc, cât și de Frontul Polisario, care militează pentru organizarea unui referendum pentru autodeterminare. Marocul susține că regiunea este parte componentă a teritoriului său și respinge pretențiile Frontului Polisario.